Bucovina , meleagul meu natal
Daca esti nascut in Bucovina, trebuie sa spui ceva

 

A FOST ODATA
     media: 5.00 din 21 voturi

A FOST ODATA

A trăit odată o văduvă săracă-săracă şi amărîtă,cum au fost şi sînt toate văduvele de cînd îi lumea. Locuia biata undeva la marginea unui sat, într-un bordei pricăjit, unde îsi ducea amarul zilelor de azi pe mîine, împreună cu o fată de 10-12 ani, ce-i rămăsese de la răposatul. Acum, fata asta, că despre ea este vorba în cele ce urmeaza, încă de mică vădea semne prevestitoare care permiteau fără îndoială si oricui să vadă în ea la vremea potrivită ceva neobşnuit, şi într-adevar, cînd se făcu codană de 15-16 ani, şi îi veni rîndul să iasă în sat la horă, era aşa de frumoasă, încît printre fetele de seama ei arăta ca un superb trandafir înconjurat de umile flori de cîmp.
Era înaltă fata, atît cît îi stă numai bine unei fete, şi mlădie ca trestia în vînt. Avea un păr bogat, negru ca pana corbului, şi îi cădea pe spate în valuri unduioase pîna pe şolduri. Sprîncenele arcuite isteţ, genele şi ochii, formau un complex care avea darul să bage în boală si pe cel mai temerar cuceritor de inimi, nimeni nu era în stare să-i cate drept în faţă. Pieliţa obragilor albă ca laptele şi gura – crestătură purpurie de pumnal – senzuală şi apetizantă, completa fermecătorul ansamblu. Umerii strîmpţi, doi sîni opulenţi şi duri, cu sfîrcuri ce înţepau voluptos ţesetura cămăşii ,cătau sfidător către în sus şi lături, unul spre dreapta şi altul spre stînga.Milocul ca de viespe, scotea în evidenţă două şolduri triumfale. Picioarele ? Ce glezne de căprioară ! O purtau de parcă plutea fără să atingă pămîntul, şi transmiteau şoldurilor oscilaţii care făceau şi ostogenarii trecuţi prin ciur şi prin dîrmoi să întoarca capul după ea, cu clătinături semnificative. Dar, oricît m-aş strădui eu să v-o descriu n-aş reuşi să vă dau decît o palidă imagine a acestei copile-minune, exemplar din care zgîrcita natură se îndură să sloboadă spre divertismentul muritorilor doar unul la un veac poate.
Asa stînd lucrurile şi din aceste motive,toate fetele de seama ei o pizmuiau, o priveau chiorîş, şi nu era flăcău de însurat sau mamă cu asemenea podoabă la uşă,care să nu şi-o fi dorit pe faţă sau în taină de soţie şi respectiv de noră. O cunoşteau băieţii de însurat cale de multe poşte în jur. Dacă din horă lipsea ea, jocul lîncezea, şi flăcăii plecau răzleţi unul cîte unul, cu amărăciune în suflet.
De bună seamă, cineva pripit ar putea spune că dacă fata asta era posesoarea unor asemenea calităţi fizice (zic în această paranteză că şi cele morale nu erau cu nimic mai prejos), avea în faţă viitorul fericit asigurat. Aş ! Da de unde ? Nefericirea ei tocmai din aceste perfecîţiuni fizice i se trăgea într-un fel, pentrucă întregul şi uriaşul potenţial peţitoresc atras de frumuseţea ei, se crampona impotent în faţa unei bariere redutabile : sărăcia fetei.
Si chear de aţi spune dumneavoastră că prea a fost ca-n poveşti, să ştiţi că totuşi s-a întîmplat ca odată cu fata asta să se ridice şi un băiat, care nu-i era cu nimic mai prejos Ilenei noastre (că aşa o chema pe fată).Era Ionică (că aşa îl chema pe băiat) o mîndreţe,o floare, o cruce de flăcău, cum încă nu s-a mai pomenit, dar, ca să nu plictisesc, las imaginaţia fiecăruia să şi-l închipuie cum a putea mai bine. Din nefericire însă,nu numai frumuseţea le era comună, ci şi sărăcia : nici băiatul nu prea avea după ce bea apă. Precum însă ban la ban trage, tot aşa – frumos: cum au făcut ei ,cum au dres,treaba lor ,cert este însă că în curînd s-au ochit, au intrat în vorbă şi, de la una la alta, repede s-au prins în dragoste.
Vorba este însă că dragostea asta a lor nu era una din cele ce se practică azi pe la portiţe,cu hîrjoană şi mozoleli. Seară de seară,fie vreme rea ori bună,sub tunet şi fulger, sub nori sau lună plină, sub ploaie sau ninsoare, pe zăpadă şi ger, iarnă sau vară, picioarele îi duceau automat sub un nuc batrîn. Acum nucul acela nu mai este, pentru că inimi nesimţitoare l-au valorificat inferior la foc, după ce mai bine de un veac a tăinuit şi ocrotit iubiri ce nu se mai pomenesc. Mînă în mînă îi lua în primire luna, îi transfera luceafărului de dimineată, şi doar al treilea cîntat al cocoşilor din sat îi alunga spre bordeiele lor, ca pe strigoi.Toată lumea din sat ştia de patima mistuitoare a acestor copii. Bătrînii oftau şi aprobau cu înţeleaptă înduioşare, zîmbind la vechi aduceri aminte. Fetele de măritat se zvîrgoleau în pat roase de neputincioasă ciudă.Flăcăii scrîşneau din măsele,îngerîndu-şi nefericirea şi gelozia scăldate în amar venin.
Aşa , cu platonice oftături şi doruri neîmplinite,au petrecut Ionică şi Ileana preţ de aproape doi ani.Se apropia o nouă iarnă acum.Într-o noapte,Ileana, în timp ce îşi încălzea zgribulită de frig nasul la pieptul voinic al băiatului, şi-a luat inima în dinţi şi, cu ocolişuri diplomatice, i-a destăinuit gînduri mai terestre, a căror origine sîntem îndreptăţiţi s-o căutăm în anterioare nopţi geroase.
- Ionică, dragul meu, ştiu că mă iubeşti şi ar fi păcat să mă îndoiesc de asta, că m-ar bate Dumnezeu. Barem despre mine ce să-ţi mai spun ? Vezi si tu că mă topesc ca ceara de dorul tău. Am petrecut amîndoi sub acest nuc atîta amar de vreme şi acum vine iar iarna. Ştiu că sîntem săraci, dar, aşa cum ne purtăm fiecare în parte sărăcia, nu le-am putea uni într-una singură, în bordeiul meu sau al tău ? Să ne luăm Ioane, şi să terminăm cu oftatul şi tremuratul sub nuc.Ion, a oftat din rărunchi de era să i se rupă băierile inimii, a mîngîiat-o pe cosiţe, şi privind undeva departe în noapte, zise : - Tu ai dreptate Ileană hăi.Dar să nu crezi tu că eu nu m-am gîndit la asta. Vezi tu însă,draga mea, că atîta timp cît noi oftăm sub acest nuc, sărăciile noastre sînt şi rămîn aşa cum sînt, nici nu cresc, nici nu scad ; de am ofta însă în pat în bordeiul tău sau al meu, ele ar creşte de la an la an, şi scurt timp n-am mai avea loc de ele.Cu ce am putea noi astupa şi alte guri flămînde, cînd deabea putem face faţă la ale noastre? - Asta cam aşa-i, Ioane –a răspuns Ileana după un răstimp de matură chibzuinţă. - Se vede treaba că aşa-i lăsată de la Dumnezeu femeia, să vorbească de parcă ar avea două guri. Bărbatu-i tot bărbat : judecă de parcă ar avea două capete. Vezi, mintea mea slabă de muiere nu m-a dus cu gîndul la asta, dar să ştii tu bine, că eu cît oi trăi pe lumea asta, cu altul nu m-oi mărita, să ştiu bine că am să mor fată bătrînă. Iaca, Dumnezeu din cer îmi este martor, şi îţi jur pe sfînta lună care ne vede şi pe Sfînta Duminică de mîine, că nu mi-oi călca jurămîntul. În semn de răspuns, băiatul a strîns-o la piept cu şi mai multă dragoste. În zori s-au despărţit ca de obicei, în coşul pieptului de înăbuşite suspine, în gînd cu veşnicia nemilosului timp ce avea să-i despartă pînă la următoarea seară. În satul acela mai trăia însă pe vremea aceea şi un cheabur, un flăcău tomnatec, putred de bogat de nu îşi mai ştia singur socotelile, dar, pe cît de bogat, pe atît de pocit, slit, prăpădit, spîn, cu nasul coroiat, pîcliş la privire, cu gura băloasă ce-i pornea de lîngă urechi, cu dinţii ca grebla, urechi clăpăuge şi răpănos rău. Pe deasupra mai era şi cam tăntălău. Din partea bogăţiei s-ar fi însurat el de mult, dar ce te faci cu tontul şi urîtul ? Cum necum însă,ce i-a trecut lui prin cap nu ştiu, dar ştiu că hodoronc-tronc, în dimineaţa ce a urmat a tocmit şi a trimis peţitori la Ileana noastră.
Fragment din povestirea "A fost odata" de Dimitrie Prelipcean



Comentarii

Atunci, mult spor si un dram de noroc ca sa crseaca frumos toate in ceea ce v-ati propus! Sunt curios sa va vad noul roman.
de Bpk in data de 2012-02-18 06:55


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Reclama OnLine



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare