Bucovina , meleagul meu natal
Daca esti nascut in Bucovina, trebuie sa spui ceva

 

Bucovina 1968 - 1980
     media: 0.00 din 0 voturi

În anul 1968, în clădirea unui vechi han din secolul XVII, este deschisă secţia de etnografie valorificând una dintre cele mai importante şi valoroase zone etnografice a României, cea a Bucovinei. Apariţia acestui nou muzeu împlinea o lungă tradiţie a preocupărilor pentru obiceiurile şi portul popular bucovinean încă de la sfârşitul secolului XIX.
În anul 1961 este inaugurată şi expoziţia de artă plastică unde se întâlnesc lucrări de pictură, grafică şi sculptură ale unor valoroşi artişti bucovineni de la sfârşitul secolului XIX, cât şi pictori români începând cu perioada dintre cele două războaie mondiale şi până astăzi.
În anul 1975, prin iniţiativă locală, a fost creat Laboratorul Zonal de Restaurare ai căror specialişti au salvat mii de piese de patrimoniu de la degradare, iar colaborarea fructuoasă cu alte muzee i-au mărit prestigiul.
În anul 1982, Muzeul se măreşte cu o nouă clădire, cea a Planetariului, special amenajată activităţilor destinate popularizării astronomiei. Pentru a ilustra câteva din fenomenele astronomice frecvent întâlnite, Planetariul a fost dotat cu o sală de formă circulară. Elementul de unicitate a acestei săli este dat de imaginea Sucevei pictată de Maestrul Mircea Hrişcă, aflată de jur împrejurul cupolei.
După dărâmarea „Casei Naţionale”, noul sediu al muzeului a devenit localul fostei Prefecturi, o construcţie ridicată în anul 1904, în stil neoclasic. Arhitectul J. Bochner a conceput clădirea pe două niveluri şi o curte interioară. În acest local expoziţia va fi inaugurată în anul 1969 şi cuprindea istoria Sucevei din cele mai vechi timpuri şi până în epoca medievală când oraşul, ca principală reşedinţă domnească va cunoaşte cea mai mare dezvoltare. O nouă etapă în viaţa muzeului va începe o dată cu încheierea amplelor lucrări de restaurare a clădirii din strada Ştefan cel Mare numărul 33, când se inaugurează o nouă expoziţie permanentă, iar aspectul interior al clădirii este sensibil modificat pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor muzeografice ale epocii. Realizat de întreprinderea „Decorativa”, specializată în proiectarea şi realizarea de expoziţii muzeale, Muzeu de Istorie, în forma să reînnoită, va fi inaugurat la 17 iulie 1980. Prin reamenajarea spaţiului de la etaj, rezulta un traseu circular cu 27 de săli în care istoria României era desfăşurată cronologic, începând din paleolitic şi până în prezent. O atenţie specială era acordată Sucevei, în calitatea sa de principală reşedinţă domnească în Moldova medievală, dar şi evoluţiei ulterioare a zonei de nord a Moldovei, intrată în componenţa statului austriac. Întreaga expunere era prezentată didactic, răspunzând necesităţilor celor mai numeroşi vizitatori care erau elevii.
O noutate în cadrul desfăşurării expoziţiei l-a constituit „Sala Tronului” o reconstituire muzeografică a unei săli existente la Cetatea de Scaun în zona de la etaj, azi dărâmată. Această reconstituire a avut la bază descoperiri arheologice, imagini de epocă, descrieri istorice, fondul sonor fiind asigurat de un fragment din piesa de teatru „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, în interpretarea inconfundabilă a marelui actor care a fost George Calboreanu.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Reclama OnLine



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare