Bucovina , meleagul meu natal
Daca esti nascut in Bucovina, trebuie sa spui ceva

 

Bucovina in ultimii 100 de ani
     media: 0.00 din 0 voturi

Acum 100 de ani membrii Societăţii „Muzeul” căutau soluţii pentru atragerea vizitatorilor, astăzi mijloacele de persuasiune sunt mult mai multe şi mai variate, dar şi publicul larg are o gamă largă de posibilităţi de a-şi petrece timpul liber, de aceea oameni care slujesc astăzi muzeul trebuie să găsească noi şi noi soluţii ca istoria, folclorul, fauna şi flora specifică locului să fie prezentate într-o formă cât mai atractivă. Dacă expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie era în anul 1980 una din cele mai avangardiste, astăzi soluţiile de amenajare a unei expoziţii şi de interacţiune cu publicul s-au modificat semnificativ. Pentru a suplini lipsa unui teatru şi a unei filarmonici, în muzeu se organizează frecvent piese de teatru şi serate muzicale, unde sunt invitaţi atât artişti consacraţi, cât şi amatori. În fiecare joi după-amiază, holul central al muzeului se umple de publicul dornic de a auzi muzică de calitate de diverse genuri. Intrată în tradiţie este Noaptea cea mai lungă, eveniment desfăşurat în noaptea de 22 decembrie, când se comemorează revoluţia din decembrie 1989. De fiecare dată, sunt prezenţi artişti plastici, poeţi, iubitori de cultură dornici să împărtăşească amintiri legate de eveniment. Din dorinţa de a aduce publicul mai aproape de istoria Sucevei de odinioară, în ultimii ani sau organizat evenimente culturale în care un rol important i-a revenit Festivalului de Artă Medievală de la Suceava, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat în anul 2006. Ulterior, în fiecare an în Cetatea de Scaun a fost prezentată o dramatizare a unui eveniment istoric, având la bază o riguroasă documentare ştiinţifică, eveniment care a marcat istoria Sucevei şi a Moldovei medievale: înscăunarea ca domn al Moldovei a lui Ştefan cel Mare, judecarea unui boier trădător sau intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Sucevei în anul 1600. Cu ocazia împlinirii a 620 de la prima atestare documentară a Cetăţii de Scaun a fost organizat un amplu spectacol cu reconstituirea asediului Cetăţii în anul 1476 de către Mahomed II. Cei 90 de ani de la unirea Bucovinei cu România au fost şi ei sărbătoriţi prin reconstituirea intrării trupelor române în oraş, dând posibilitatea sucevenilor de a retrăi emoţia acelor evenimente Încredinţaţi că patrimoniul muzeului sucevean este astăzi echivalent cu cel al oricărui muzeu european de aceeaşi factură, după anul 2000, specialiştii muzeului au realizat câteva expoziţii de anvergură în afara graniţelor: Bucovina Necunoscută – în Germania (2007), Cultura Cucuteni – Polonia (Varşovia şi Bytom), Elveţia şi Vatican (2008-2009) sau Mănăstiri ortodoxe din Bucovina şi „retable” din Flandra-în Franţa (2006).
Conferinţa internaţională Dyes in History and Archaeology desfăşurată la Suceava, a prilejuit editarea în anul 2006 a unei lucrări care trecea în revistă cele mai importante piese restaurate în Laboratorul Zonal în ultimii ani: veşmântul descoperit în Biserica Sf. Gheorghe-Mirăuţi (1997), obiectele de podoabă şi textilele arheologice de la Mănăstirea Probota, obiectele de podoabă şi accesoriile vestimentare de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălineşti.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Reclama OnLine



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare